Cămăşile şi bluzele cu volănaşe şi imprimeuri, favoritele toamnei

Volanele ataşate vestimentaţiei feminine au reprezentat întotdeauna o piesă de rezintenţă. Volanele au dat eleganţă, farmec şi originalitate unei ţinute şi sunt reprezentantele feminităţii. Într-o bluziţă cu volane se va regăsi orice femeie, chiar şi cele care nu sunt adeptele eleganţei şi fineţei absolute.

camasi si bluze cu volanase

Picture 5 of 5

Cămaşa cu volane este o combinaţie foarte interesantă între croiala exactă a cămăşii şi farmecul feminin al volănaşelor. O cămaşă cu volane se va asorta foarte bine unor pantaloni din piele sau unei fuste din denim.
Volanele pot fi ataşate pe mâneci, pe guler, pe piept sau în partea de jos. Indiferent de designul croielii şi accesorizării, cămaşa cu volane este o piesă foarte ofertantă din punct de vedere al asortării într-o ţinută.

Cămăşile şi bluzele cu volane sunt perfect sincronizate cu un locorit vesel, cu materiale imprimate în cele mai interesante moduri. Tonurile anului 2017, precum rozul-prăfuit, albul sau griul, se regăsesc în aceste vaporoase şi interesante croieli cu volane, realizând împreună piese extrem de feminine.
Extrem de interesante şi apreciate de reprezentantele sexului frumos sunt modelel de bluze cu umeri goi, total sau parţial, accesorizate cu volane mari sau mai mici.
Mânecile evazate cadrează foarte bine cu un guler tip volan şi dau bluzei un aer tineresc şi vesel.
Comodul şi extrem de practicul denim a intrat şi el în atenţia creatorilor vestimentari, piese interesante fiind realizate din acest material care a cuprins toate palierele vestimentare.
Cămăşile din jeans la care s-au adăugat volane, atât cât permite textura materialului, par să fie printre vedetele tendinţelor actuale. Sunt foarte originale ca şi croială şi dau un aer tineresc şi degajat.
O bluză sau o cămaşi cu volane se va potrivi foarte bine unei fuste conice, unor pantaloni eleganţi sau sport.
În zilele răcoroase, bluziţa cu volane poate fi acoperită cu o jachetă sau un sacou asortate cromatic, oferind întregii ţinute un ton original.
Volanele ataşate bluzelor şi cămăşilor ne fac să ne simţim foarte feminine şi ne dau posibilitatea de a ne alege ţinute pentru orice eveniment.
Vesele, frumos croite, împodobite cu volănaşe, aceste bluze îndrăzneţe ne vor ajuta să traversăm toamna în paşi moderni, să ne încadrăm tendinţelor vestimentare şi să ne asigurăm un aer degajat şi tineresc, deci nu ar trebui să ne lipsească din garderobă.


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*